Miracolul numit apa

A obliga organismul sa lucreze cu cantitati limitate de lichid este ca si cum ai incerca sa speli vasele cu o cana de apa. Atunci cand nu consumam apa in cantitate suficienta, organismul se vede nevoit sa elimine rezidurile intr–o forma mult mai concentrata, urmarea fiind aparitia unei transpiratii urat mirositoare, a unei respiratii rele si a unei urini cu miros neplacut.

In mod surprinzator, omul de rand al zilelor noastre bea mai multe bauturi racoritoare si alcoolice decat apa. Iar cafeaua si laptele se afla pe undeva pe aproape.

Observati, de exemplu, ce se intampla atunci cand serviti masa la restaurant. Ospatarul va serveste pentru inceput cu un pahar mare cu apa rece, dupa care va intreaba: ”Ce doriti sa beti?”

Organismul poate folosi apa indiferent de sursa ei de provenienta, insa anumite bauturi ridica unele probleme speciale. Multe dintre ele contin calorii care trebuie digerate intocmai ca si hrana. Aceste calorii pot produce cresterea depozitelor de grasime, oscilatii ale nivelului zaharului sangvin si incetineste digestia. Apa, pe de alta parte, trece pur si simplu prin stomac, indiferent daca aceasta contine alimente sau nu. Ea nu trebuie prelucrata sau digerata, nu irita si nu tulbura functiile organismului si nu contine nici o calorie.

In plus, zaharul din bauturile dulci necesita apa pentru a fi metabolizat. Majoritatea bauturilor cresc secretia acida a stomacului. Bauturile pe baza de cola contin fosfor, o substanta chimica ce are efectul nedorit de epuizare a rezervelor de calciu ale organismului, contribuind astfel la aparitia osteoporozei.

Bauturile dietetice, cafeaua neagra si ceaiul rezolva problema calorica, insa prezinta alte dificultati. Substantele chimice pe care aceste bauturi le contin, printre care se numara aromatizantele, conservantii si colorantii ce se folosesc chiar in bauturile dietetice irita stomacul si solicita ficatul si rinichii pentru a le detixifia si elimina. Toate aceste operatiuni necesita un surplus de apa.

Apa elimina toate aceste probleme. Ea nu contine calorii care sa incetineasca digestia sau sa depuna nedorita grasime, nu solicita si nu are in compozitia ei substante chimice „straine” care sa lezeze sensibila masinarie a organismului.

Organismul pierde cca 10–12 cani de apa prin piele, plamani, urina si fecale. Hrana furnizeaza intre doua si patru cani de apa, lasandu–ne sa bem restul de sase–opt cani de apa.

Obisnuiti–va sa beti apa la discretie. Beti cand va treziti, in orele de mijloc ale diminetii si dupa–amiezii si in primele ore ale serii. O cana cu apa bauta este un fel de dus interior, ea clateste stomacul si–l pregateste pentru munca sa. Asa ca acesta este cel mai bun mod de a incepe ziua. Daca doriti, puteti innobila gustul acestei bauturi de dimineata, adaugandu–i cateva picaturi de suc de lamaie. Apoi, in cursul pauzelor pentru cafea din timpul diminetii si dupa–amiezii, alegeti, spre binele corpului dumneavoastra, tot apa. Seara, cu o cana de apa veti reusi sa alungati somnolenta si ispita de a gusta ceva intre mese.

Apa este exact lucrul de care organismul are nevoie pentru a–si asigura desfasurarea normala a reactiilor chimice indispensabile tuturor proceselor vitale. Ea este bautura pe care Insusi Dumnezeu a inventat–o si a pus–o la indemana omului si animalelor pentru a–si potoli setea.

Asadar, cu prima ocazie cand veti fi intrebat: ”Doriti sa beti ceva?”, veti putea raspunde: „Da, un pahar cu apa ar fi minunat. De fapt, este perfect.”












Adauga comentariu