Terra este, se pare, una dintre cele mai binecuvantate planete din imensitatea acelora care alcatuiesc galaxia noastra, nu numai pentru faptul ca dispune de atmosfera si de conditii favorabile de solarizare, ci si pentru ca dispune de multa apa. Pe niciuna dintre planetele cunoscute pana in prezent nu exista atata apa ca pe pamant. De fapt, apa a modelat pamantul si, din anumite puncte de de vedere, ea se identifica cu procesele si fenomenele care i–au dat forma si configuratia pe care o are.
Mitologia vechilor greci ne impresioneaza prin marele numar de zeitati ce revin apei, in multitudinea ei de forme si ipostaze. Asa, de exemplu, alaturi de arhicunoscutul Poseidon, zeul marilor si al oceanelor intalnim zeitati mai putin cunoscute ca Okeanos si ca sora acestuia Tethys. Tot intre zeitatile apei mai figureaza apoi Glaucos, zeul vietii marii, Typon, zeul uraganelor, Eol, zeul vanturilor.
De fapt, n–ar trebui sa ne impresioneze deloc pletora de zei revenind apei din mai toate mitologiile lumii, cunoscand rolul urias ce revine acestui element al naturii, care este apa, in ceea ce priveste aparitia si mentinerea vietii pe pamant. Va mai amintiti, desigur, despre miraculosul circuit al apei in natura, asa cum il invatam la scoala : din precipitatiile atmosferice aceasta ajunge in apele curgatoare, de aici in lacuri, mari si oceane, prin evaporare se "salta" apoi in atmosfera, pentru a recadea din nou pe pamant, sub forma de precipitatii. De fapt, tot acest circuit reprezinta marele si permanentul fluviu al vietii. "Apei" asa cum precizeaza Leonardo da Vinci "i–a fost data puterea magica de a deveni seva vietii pe pamant”. Si, intr–adevar, ea este o asemenea seva, din moment ce la sanul ei a aparut viata. Orice fiinta vie este, din anumite puncte de vedere, creatia Soarelui si a Apei. Apa este purtatorul vietii pe pamant, pentru ca ea reprezinta unul dintre cei mai perfecti solventi pe care i–a produs vreodata natura, din moment ce nenumarate substante dizolvate in ea isi pastreaza nealterarea propietatile chimice si biologice. Apa acopera ceva mai mult de 2/3 din suprafata Terrei, reprezentand in acelasi timp tot aproape 2/3 din continutul organismului uman. Un adult de 70 kg are, in mod obligatoriu, in structura sa, cel putin 50 kg apa, 50% din intregul nostru continut hidric fiind cantonat in celule, 45% in spatiile intercelulare si numai 5% in sange.
Si in organismul uman, intocmai ca mijlocul naturii, apa se afla intr–o continua circulatie si primenire. Prin intermediul pielii pierdem circa 500 ml apa pe zi, prin aerul expirat 350, iar prin urina in jur de 1500 ml. Aceasta circulatie se efectueaza nu numai dinlauntru in afara, ci si invers. Sursele exogene de apa ale organismului uman sunt : apa propriu–zisa, ingerata pe cale bucala, cea provenind din alimente, ca si cea provenind din oxidarea acestora. Contrar de ceea ce se crede in mod obisnuit, alimentele reprezinta o sursa importanta de apa, stiut fiind ca in anumite zarzavaturi si fructe, aceasta se afla in procente ce se ridica in jur de 70% apa. Interesant insa este ca organismul isi poate fabrica, fireste, in anumite limite apa de care are nevoie. Este vorba despre asa–numita apa endogena. Aceasta se formeaza prin polimetrizare in cursul proceselor metabolice. Asa, de exemplu, 100 g de grasimi produc 107,4 ml. Iata deci cum se poate ajunge la obezitate si prin indigestia prea mare de apa.
Procesul involutiei, al imbatranirii deci, este legat in mod direct de diminuarea posibilitatilor organismului de a metaboliza si pastra apa. Continutul in apa al unui embrion de 3 zile este de 97%; acelasi continut scade la embrionul de 3 luni la 91% iar la acela de 8 luni la 81%. Pierderile in apa ale organismului se accentueaza progresiv, in asa fel incat la 30 de ani continutul hidric al organismului uman este de 60%, iar la 70 de circa 46%.
Pe masura deci ce imbatranim, ne "uscam" in mod treptat, exact asa cum se intampla cu arborii. Apa este, in primul rand, "vinovata" de tenul intins si catifelat al fetei pe care il avem in copilarie si adolescenta, ca si de uscarea sa din ultima perioada a vietii. Natura a inzestrat fiinta vie cu mecanisme dintre cele mai variate si perfectionate in ceea ce priveste adaptarea la lipsa de apa. Cactusul de exemplu, poate acumula in elulele sale cantitati enorme de apa si nu piere chiar daca o pierde pe aceasta in proportii de 90%.
Putem constata aspecte dintre cele mai interesante privind consumul de apa. In Sahara, de exemplu, pe vremea de arsita excesiva , un om poate pierde pana la 12 l apa pe zi, asta inseamna un litru pe ora. Spre deosebire insa de animale, care beau apa numai cand le este sete, omul o poate bea si din obisnuinta, mai bine zis din proasta obisnuinta, si acest lucru nu este fara urmari. In acelasi timp, exista oameni pe mapamond, locuind in tinuturi secetoase si inospitaliere, ce s–au adaptat admirabil la privatiunile de apa, neconsumand decat circa 1000 cm cubi pe zi; in total, deci pe jumatatea sau numai o treime decat in mod normal. Gratie jocului elastic al glandelor sudoripare ca si al pierderii de apa pe aceasta cale, organismul poate lupta, in conditii excelente, impotriva rigorilor caldurii.
Cu toata aceasta rezistenta, setea reprezinta o mare problema a biologiei umane. Nu exista senzatie mai chinuitoare decat setea. Daca la foame omul poate rezista mai mult de o luna, la sete nu va putea rezista decat cateva zile. Calcule estimative apreciaza ca un om al civilizatiei noastre are absoluta nevoie de o cantitate medie de cel putin un metru cub de apa pe zi. Din aceasta cantitate in jur de 200 l revin consumului habitual, in timp ce restul de 800 sunt absorbiti de multiplele operatiuni puse in miscare de civilizatia masinista (otel, alimente, medicamente, imbracaminte). Rezervele de apa ale Terrei sunt, fara nici o exagerare, enorme. Cu toate acestea, numai 3% din aceste rezerve sunt reprezentate de apa dulce. Aceasta este explicatia diverselor planuri de gospodarire a apelor, puse in functie in diverse tari.
Stim, din acest punct de vedere, ca aerul si apa reprezinta doua dintre componentele cele mai valoroase de pe binecuvantata noastra planeta, lor datorandu–le faptul ca ea eate insufletita, verde si mobila. Asadar, pentru o mie si unu de motive, simbolistica apei, pe care dorim a ne concentra in continuare, nu numai ca este dintre cele mai bogate ci si dintre cele mai variate, saturand pur si simplu traditiile, mitologiile ca si cultura diverselor colectivitati umane. In linii mari, aceasta simbolistica poate fi redusa totusi la trei trasaturi dominante : apa ca sursa de viata si sanatate; apa ca mijloc fizic de purificare si regenerarea si, in sfarsit, apa ca remediu, ca agent terapeutic. Produsul natural fluid si in acelasi timp un perfect solvent, din moment ce nenumaratele substante ce se dizolva in ea isi pastreaza nealterate propietatile fizice, chimice si biologice, apa reprezinta prin excelenta disolutia, dar totusi, din cauza ca este omogena si coerenta, ea simbolizeaza in acelasi timp si coeziunea. Pentru ca acest mediu fluid aluneca, urmarind fidel sinuozitatile planetei, fara sa adere semnificativ la ele, apa reprezinta din acest motiv si un simbol al libertatii totale. Pe alte planuri, apa este considerata ca fiind un produs fundamental si primordial, o autentica materie prima, notiunea de apa, primordiala ca si aceea de ocean de origine, fiind cvasiuniversale. In vechile texte hinduse se precizeaza ca "totul era apa, iar vastele intinderi lichide nu aveau margini". De asemenea, in cosmogonia babiloneana se precizeaza ca la inceputul inceputurilor, cand dupa credinta comuna nu exista nici cer si nici pamant, totul se reducea la o materie nediferentiata, si anume la apele primordiale.
Pentru ca apa este sursa de viata si in acelasi timp vehicul al ei, nu trebuie sa ne surprinda identificarea acestui element cu un simbol al fecunditatii. Valorizatiile feminine, senzuale si maternale ale apeiau fost magnific surprinse de catre poetii romantici germani. Dupa acestia, apa lacului, nocturna, lunara si laptoasa, exalta pur si simplu libidoul. Pentru Novalis in special apa, respectiv “acest copil primordial”, nascut din fuziunea aerului, nu poate fi detasat de faptul ca pe pamant, cel putin, ea ne apare ca un fruct a
